aprilie,toamna

ecou pasilor grabiti pe poteca umeda imi rasuna in urechile amortite.soarele a apus de mult...doar luna mai lumineaza strada pustie...luna si lumina pulsata vag de un felinar ruginit.vantul biciueste necontenit fata alba lasand cate o dunga rozalie pe alocuri,trecand prin haine,piele facandu-mi oasele sa tremure.din impuls mainile reci se indreapta cate ultimul nasture al gecii incercand cu disperare sa inchida rana deschisa din dreptul inimii."parca asta era drumu cel mai scurt?!" dar acum parea infinit.pasari negre intuneca ceru instelat,iar din bataia lor zaresc pe alocuri urme de sange.vantul o ia din nou la goana ravasind parul auriu .atat de pustiu si trist...incat si cerul plange.picaturi mari de apa se pierd prin firele ravasite croindu-si drum spre varf,incercand cu disperare sa se agate de firu de par...dar cad in abisul intunecat al noptii.caut cu disperare o umbra umana oricat de stearsa care sa ma scoata din decorul macabru...dar nu-i nimeni in jur ...doar eu,noapte,ploaia deasa si ecoul pasilor grabiti