ploaia

traiesti hranindu-te din iubiri si vise desarte

sub un cer pe-a carui umeri atarna ale lumii pacate

intinzi mana spre cer sa opresti stropii sa cada

auzind suspinele marii printre ei parca

simtindu-i zdrobindu-se in mainile inclestate

vazandu-i cazand spre rocile insetate

prinzantu-te in panza lor dansata

ademenindu-te in capcana lor inca o data

dansand nebuneste fara scapare

cerandu-ti tribut si ultima suflare

inima din piept ce inca-ti mai bate

o dai la schimb pt niste simple soapte 

lasand trupu suspinand intre cer si pamant

poveste de viata

m-am nascut cu blestemu mortii

sa ma las purtata de voia sortii

am parasit raiu din care am fost creata

spre a ma naste in fata lumii o sg data

ajutata m-am ridicat de jos,am pasit

mereu privind fascinata spre ceru infinit

am alergat dupa fluturi in zare

am zambit visand la razele de soare

alerg mereu spre copacii infloriti

zapacita de cantecele celor adormiti

tanjesc sa ating dragostea adevarata

sa cunosc ganduri si inimi laolalta

voi uita parfumul viselor sub flori de tei

se va stinge dorinta de-a trai printre ei

voi privi mereu lung spre fluturii dansand

uitand cine am fost si cine sunt

cand blestemu ma va ajunge din urma

intreaga mea fiinta va devenii o umbra

ma voi intoarce de unde am plecat,in rai inapoi

si voi suspina mereu nostalgic privind spre voi

colectionara de fluturi

urmarind cu privirea liniile rosii fine

asteptand parca tresarirea lor sa ma aline

sa-mi puna sangele din nou in miscare

sa trezeasca o inima din adanca visare

sa ma arunce iarasi in haosul dulce

lasandu-mi ratiunea si constiinta sa se culce

aruncandu-ma in ploaia de curcubee

acopetita doar in praful de stele

studiez atent,sperand la o miscare

dar si eterna speranta la sfarsit moare

si voi uita din nou acaparata de ganduri 

pt ca sunt doar o colectionara de fluturi

inger

pateaza-mi negru absolut in culori pale

invata-ma sa nu mai fug ci sa merg agale

adu-mi caldura in sufletul de gheata

invata-ma cum sa revin la viata

spala-mi constiinta mult prea incarcata

ajuta-ma sa mai copilaresc o data

inchide portile iadului din ochii mei

ajuta-ma sa vad si raiu prin ei

ridica-ma ,lasa-ma sa ajung la cer

sa deslusesc al divinitatii mister

sa ma pot pierde prin petalele de trandafir

sa adorm pe frunzele vrezi de safir

sa inteleg ale noptilor de vara soapte

sa stiu ca mereu vei fi aproape

desi tuturor li se vor parea doar chestii absurde

asta pt ca au ajuns doar niste suflete surde

pagini arse

chiar daca nu-ti mai zambesc cand te vad pe strada

si las sa se inteleaga ca tu pt mine esti moarta

avem un trecut ce totusi inca ne leaga

clipe petrecute impreuna aruncate-ntr-o gramada

chiar daca inca privesc la stele noapte de noapte

si-mi doresc sa intelegi ca vreau sa uit sa plec departe

sa fug de tot ce am avut si de tot ce ne desparte

sa pasesc mai departe pe aleea cu imagini rasfirate

chiar daca priveam ingrozite spre cer amandoua

totusi aveam o lume ce ne apartinea numai noua

dar timpul haotic schimba si transforma 

lasand doar gauri negre si o umbra de fantoma

chiar daca drumurile noastre nu se vor mai incrucisa

mereu va fi vie amintirea a ce a fost candva

si voi privi de sub pomi infloriti de departe

spre orasu in care vor dainui doar suflete moarte

petale

parca aud batai de inima

si imi arunca privirea spre mana

nu inteleg ce s-a intamplat 

si nici acest sentiment ciudat

sunt chiar aici vad si simt 

dar prezenta mea e stearsa de timp

si totusi de ce strang in mana inclestata

o floare a carei inima inceteaza sa bata?

de ce in juru meu ninge cu petale

de ce intreaga natura pare pe moarte

incerc fara sens sa prind petalele in palme

sa le lipesc sa fac din ele raze de soare

dar ma ranesc incercand 

privesc acum trupul sangerand 

vazand rostul petalelor de gheata

sa pastreze un trup mort in viata

aprilie,toamna

ecou pasilor grabiti pe poteca umeda imi rasuna in urechile amortite.soarele a apus de mult...doar luna mai lumineaza strada pustie...luna si lumina pulsata vag de un felinar ruginit.vantul biciueste necontenit fata alba lasand cate o dunga rozalie pe alocuri,trecand prin haine,piele facandu-mi oasele sa tremure.din impuls mainile reci se indreapta cate ultimul nasture al gecii incercand cu disperare sa inchida rana deschisa din dreptul inimii."parca asta era drumu cel mai scurt?!" dar acum parea infinit.pasari negre intuneca ceru instelat,iar din bataia lor zaresc pe alocuri urme de sange.vantul o ia din nou la goana ravasind parul auriu .atat de pustiu si trist...incat si cerul plange.picaturi mari de apa se pierd prin firele ravasite croindu-si drum spre varf,incercand cu disperare sa se agate de firu de par...dar cad in abisul intunecat al noptii.caut cu disperare o umbra umana oricat de stearsa care sa ma scoata din decorul macabru...dar nu-i nimeni in jur ...doar eu,noapte,ploaia deasa si ecoul pasilor grabiti

trandafirii sangerii

in abisul mult prea rece

te astept dar timpu trece

valuri reci ma inconjoara

nori pe cer incep s-apara

ploaia imi brazdeaza chipul

incercand sa-mi imblanzeasca chinul

sangele-mi arde in venele seci

facundu-ma sa-mi doresc sa nu pleci

si totusi te intorci si-ti vezi de drum

dar eu nu vreau sa sufar acum

simt ochii cum imi iau foc

vei ramane aici...pe loc

ura imi face trupu sa evolueze 

razbunare lasa spiritul sa se distanteze

si sar ca o fiara insetata de sange

la naiba!iar am omorat un inger

invata-ma

invata-ma sa te pictez in sange

atunci cand vraja noptii se stinge

sa-mi diluez ura in apa

sa-ti pot zambi inca o data

sa pot prinde fluturi in palme 

sa vedem cum o lume intreaga moare

te-as saruta vazandu-te aproape

desi as stii ca esti pe moarte

sunt prea stangace te-as distruge 

si sub raza noptii as fuge

te-as chema si zi si noapte

dar bratu mortii ne-ar desparte

te-as caut pana si in fluturi

ti-as zari chipul in ganduri

te-as invocasi te-as plange 

invata-ma sa te pictez in sange