pagini arse

chiar daca nu-ti mai zambesc cand te vad pe strada

si las sa se inteleaga ca tu pt mine esti moarta

avem un trecut ce totusi inca ne leaga

clipe petrecute impreuna aruncate-ntr-o gramada

chiar daca inca privesc la stele noapte de noapte

si-mi doresc sa intelegi ca vreau sa uit sa plec departe

sa fug de tot ce am avut si de tot ce ne desparte

sa pasesc mai departe pe aleea cu imagini rasfirate

chiar daca priveam ingrozite spre cer amandoua

totusi aveam o lume ce ne apartinea numai noua

dar timpul haotic schimba si transforma 

lasand doar gauri negre si o umbra de fantoma

chiar daca drumurile noastre nu se vor mai incrucisa

mereu va fi vie amintirea a ce a fost candva

si voi privi de sub pomi infloriti de departe

spre orasu in care vor dainui doar suflete moarte

petale

parca aud batai de inima

si imi arunca privirea spre mana

nu inteleg ce s-a intamplat 

si nici acest sentiment ciudat

sunt chiar aici vad si simt 

dar prezenta mea e stearsa de timp

si totusi de ce strang in mana inclestata

o floare a carei inima inceteaza sa bata?

de ce in juru meu ninge cu petale

de ce intreaga natura pare pe moarte

incerc fara sens sa prind petalele in palme

sa le lipesc sa fac din ele raze de soare

dar ma ranesc incercand 

privesc acum trupul sangerand 

vazand rostul petalelor de gheata

sa pastreze un trup mort in viata

aprilie,toamna

ecou pasilor grabiti pe poteca umeda imi rasuna in urechile amortite.soarele a apus de mult...doar luna mai lumineaza strada pustie...luna si lumina pulsata vag de un felinar ruginit.vantul biciueste necontenit fata alba lasand cate o dunga rozalie pe alocuri,trecand prin haine,piele facandu-mi oasele sa tremure.din impuls mainile reci se indreapta cate ultimul nasture al gecii incercand cu disperare sa inchida rana deschisa din dreptul inimii."parca asta era drumu cel mai scurt?!" dar acum parea infinit.pasari negre intuneca ceru instelat,iar din bataia lor zaresc pe alocuri urme de sange.vantul o ia din nou la goana ravasind parul auriu .atat de pustiu si trist...incat si cerul plange.picaturi mari de apa se pierd prin firele ravasite croindu-si drum spre varf,incercand cu disperare sa se agate de firu de par...dar cad in abisul intunecat al noptii.caut cu disperare o umbra umana oricat de stearsa care sa ma scoata din decorul macabru...dar nu-i nimeni in jur ...doar eu,noapte,ploaia deasa si ecoul pasilor grabiti

trandafirii sangerii

in abisul mult prea rece

te astept dar timpu trece

valuri reci ma inconjoara

nori pe cer incep s-apara

ploaia imi brazdeaza chipul

incercand sa-mi imblanzeasca chinul

sangele-mi arde in venele seci

facundu-ma sa-mi doresc sa nu pleci

si totusi te intorci si-ti vezi de drum

dar eu nu vreau sa sufar acum

simt ochii cum imi iau foc

vei ramane aici...pe loc

ura imi face trupu sa evolueze 

razbunare lasa spiritul sa se distanteze

si sar ca o fiara insetata de sange

la naiba!iar am omorat un inger

invata-ma

invata-ma sa te pictez in sange

atunci cand vraja noptii se stinge

sa-mi diluez ura in apa

sa-ti pot zambi inca o data

sa pot prinde fluturi in palme 

sa vedem cum o lume intreaga moare

te-as saruta vazandu-te aproape

desi as stii ca esti pe moarte

sunt prea stangace te-as distruge 

si sub raza noptii as fuge

te-as chema si zi si noapte

dar bratu mortii ne-ar desparte

te-as caut pana si in fluturi

ti-as zari chipul in ganduri

te-as invocasi te-as plange 

invata-ma sa te pictez in sange

doi gemeni

exista o sg cale comuna pe care dragostea si moartea o urmeaza.se intalnesc numai dupa o furtuna si-si incep dansul tristetii pe calea pavata cu amintiri....si danseaza nebuneste pana la epuizare.cu cat iubirea este mai mare cu atat dansul dureaza mai mult cu cat moartea este mai "incorecta",dansul ia amploarea unui maraton,cu cat pietrele cararii ies de la locul lor cu atat dansul se lungeste intr-o eternitate.si in sufletul nostru vor dansa mereu iubirea si moartea si ne vom misca in ritmuri de dans intotdeauna,calauziti de o pereche inimaginabila si perfecta.

pe masura ce dansul oboseste sau creste in intensitate si noi vom fi la fel, parca ghidati numai de muzica lor macabra.

ninge etern

sunetul de metal inecat in bataia inimii

privirea inca vie,intreband "tu nu vii?"

valul cenusiu acoperind licarirea ochiilor in viata

simtind trupul pustiu si alb cum ingheata

vanturile pustietatii alergand prin vene

tragand insetate sangele dupa ele

rosu aprins inecand suflarea trupului

spaland secile vene ale panantului

si mainile imi cad fara viata pe langa haine

dorind sa trezesc un sentiment ce inca doarme

sa simt lacrimi fierbinti, pe obraz sa se prelinga

dar e frig,prind fulgi in palmele-nghetate...a inceput sa ninga