exista o sg cale comuna pe care dragostea si moartea o urmeaza.se intalnesc numai dupa o furtuna si-si incep dansul tristetii pe calea pavata cu amintiri....si danseaza nebuneste pana la epuizare.cu cat iubirea este mai mare cu atat dansul dureaza mai mult cu cat moartea este mai "incorecta",dansul ia amploarea unui maraton,cu cat pietrele cararii ies de la locul lor cu atat dansul se lungeste intr-o eternitate.si in sufletul nostru vor dansa mereu iubirea si moartea si ne vom misca in ritmuri de dans intotdeauna,calauziti de o pereche inimaginabila si perfecta.
pe masura ce dansul oboseste sau creste in intensitate si noi vom fi la fel, parca ghidati numai de muzica lor macabra.
